Amintiri reevaluate... [2]

 

Revin la acest subiect pentru ca ma framanta… Fel de de fel de sentimente se zvarcolesc in interiorul meu si stiu ca daca puzzle-ul n-ar avea piese lipsa, totul ar fi altfel. Dar e greu sa decizi ce e real si ce nu, cand propria ta minte iti ascunde unele lucruri. E dificil sa dai un verdict. Cel mai usor e sa iei totul ‘as is’, daca esti superficial… si vreau sa cred ca eu nu sunt deloc asa, cel putin nu in interiorul meu, sau nu cand sunt sincer cu mine… si de obicei nu ma mint, voit cel putin. Totusi, cea mai mare neincredere cand e vorba de mintit trebuie sa o ai in tine, nu un altii, tu esti cel care se poate minti mai mult ca oricine altcineva, si asta fara sa iti dai seama.

M-am folosit de aceasta metoda a reevaluarii pentru scopuri mai putin ortodoxe, recunosc… m-am despartit de prietene pentru ca ele mai apoi sa isi dea seama ce mult tin la mine, accesand acea parte a memoriei cu piese lipsa, ce contine doar partile bune, amintirile frumoase – bineinteles nu trecuse intr-atat timp incat sa uite si restul -, dar pur si simplu mintea ignora restul datelor si leaga tot ce e bun intr-un mare album de amintiri frumoase… un fel de ‘best of’. Dar iata ca merge si invers, sunt si eu atacat de aceasta obscuritate a mintii si nu ma pot apara, desi stiu ce se intampla, insa nu am deloc control asupra rezultatelor propriei remanieri interioare. Poate aceasta variatie a trecutului depinde si de prezent, ceva ce ne marcheaza in prezent sa schimbe conceptia noastra despre cum s-a petrecut ceva apriori, si deci, cu cat mai veche este informatia, cu atat va fi mai distorsionata… alterata de evenimente ulterioare, logic din punct de vedere temporal, insa total ilogic ca si existenta a unui individ cu o constiinta proprie (o intamplare de sine statatoare petrecuta deja nu mai are cum sa fie schimbata de intamplari viitoare, poate doar genera noi actiuni si reactiuni – precum inertia). Cine stie, poate e mai bine asa… nimeni nu poate presupune ce anume s-ar intampla daca totul ar ramane ad litteram in memoria individului, sigur cuvantul ‘iertare’ n-ar mai exista, si cine stie cate alte efecte negative ar putea avea o realitate netrecuta prin filtrul subconstientului, dar as prefera-o, pentru simplul motiv ca adevarul ar trebui sa fie mai presus de orice, cat timp exista si cea mai mica incertitudine a unui individ cu privire la propria persoana, totul poate fi doar inchipuirea cuiva, lucru ce lasa un mare gol interior si un neintrerupt semn de intrebare. Dar poate ca e mai bine asa, incertitudinea descrie cel mai bine omul, iar noi inainte de toate suntem oameni, supusi esecului si greselii, supusi iata, propriei minti care in definitiv este cea ce ne califica precum oameni si nu animale.

Prima parte din Amintiri reevaluate o gasiti aici

About these ads