Me, Myself and I

I just realised somethin`… scriu aici vrute si nevrute si am omis sa va povestesc despre mine … Multi au impresia ca ma cunosc dar nu stiu mai nimic despre viata mea pana sa facem cunostinta, so here goes:

Era o iarna crunta cu nameti de peste 1 metru, si normal ca atunci m-am gandit eu sa ies. Eram albastru, sufocat, si cica nu scoateam nici un sunet dar dupa ce am luat prima bataie din viata mea de la nenea doctorul mi-am revenit. Eram cel mai al dracu copil din lume, faceam totul pe dos si nu ascultam de nimeni. Mancam numai pe sifonier, de fiecare data cand ieseam din casa, parintii trebuiau sa imi cumpere o jucarie pe care apoi aproape tot timpul o spargeam dand cu ea de pamant si apoi ma dadeam cu fundul de asfalt sa imi ia alta . In mare parte sora mea era cea care avea grija de mine… si ca sa dovedesc asta am si acum ceva cicatrice din perioada aceea Primii 2-3 ani din viata mea eram cret si brunet si zicea maica-mea: ‘in sfarsit 1 care seamana cu mine’… dar apoi mi-a trecut. Pana pe la 5 ani eram considerat un mic geniu for some freakin odd reason, dar apoi am suferit o amnezie atunci cand s-au despartit parintii mei si mi-a trecut de tot genialitatea, bine macar ca imi mai ramasese destula materie cenusie sa invat iar sa vorbesc . Generala am facut-o la scoala numarul 11 (apoi la scoala 143 si in final la scoala nr. 73 Barbu Delavrancea, langa politia Udristei), pe undeva pe la Piata Victoriei pentru ca acolo mergea si noua mea sora (maica-mea se recasatorise intre timp) pe care o indageam foarte mult (si nu pot intra in detalii aici , but i was a sick little fellow), sora ce a plecat sa stea cu maica-sa dupa vreo 3 ani. Dar nu conteaza, i get to keep her father , un om pe care il respect si il admir foarte mult… a facut totul la viata lui: 3 facultati, fotbal la Victoria Bucuresti pana au promovat in A, mii de salturi cu parasuta, judo, gimnastica suedeza, sef de garda la Palat, etc etc etc, ce mai, cel mai inteligent si multi-tasking om pe care il cunosc. Anyway, a fost cea mai lipsita de griji perioada a vetii mele, aveam multi prieteni mult mai mari decat mine si doar cu ei ma jucam. Fotbalul pe Vointa si colindatul prin Herastrau, padurea Baneasa si prin tot Bucurestiul imi ocupau toata ziua… Plecam cum veneam de la scoala si ma intorceam noaptea, de ajunsese maica-mea sa ma faca golan . Fiind aproape de Herastrau am practicat si niste sporturi mai ciudate precum carting (daca veneam cu motorina de acasa, ne lasa sa ne dam cat vrem), yachting si calarie (un prieten statea in bloc cu un instructor de la A.S. Bucur, un hipodrom pe undeva pe langa Academia de Politie). La scoala n-am excelat, dar n-am avut nici probleme, maica-mea mi-a zis ca acum sunt mare si ca pot decide singur ce e bine si ce e rau pentru mine si m-a lasat sa fac tot ce vreau, si ciudat lucru, cu atata libertate pe mana, am ales sa fiu mai cuminte si mai constiincios ca inainte. Apoi am schimbat locuinta si implicit scoala: 143, pe undeva prin Rahova, pe Margeanului… acolo am si stat vreun an… nu prea mi-a placut, dar norocul meu ca a fost ceva provizoriu. Doar faptul ca eram aproape de stadionul Stelei mi-a placut, si ma duceam la toate meciurile… Apoi mutat iar, din cauza serviciului noului tata, trebuia sa facem asta destul de des (si nu pot da detalii…). Next stop: Unirii, langa Udristei. Mi-au placut mult anii de aici… super fun si la bloc si la scoala… Jucam fotbal toata ziua, trageam cu cornete in lumea ce trecea pe strada, aveam o masa de ping-pong la subsol unde jucam tot blocul, cu mic cu mare, cand era vreme urata… ce mai, eram ca o familie, ne stiam toti intre noi din acel bloc, adulti si copii la un loc (era un bloc special, toti parintii nostri lucrau cam in acelasi loc). Am facut doar 2 ani de liceu in Bucuresti, ani de care imi aduc aminte cu foarte mare placere: mers la toate meciurile Stelei indiferent de vreme, fotbalul la liceu din cauza caruia am si avut ambele picioare in ghips, pe rand… la interval de vreo 2 zile . Dar din pacate, ca toate lucrurile frumoase, si acesta trebuia sa aiba un sfarsit, si a trebuit sa ma mut in Targoviste.. parte peste care sar pentru ca nu prea am ce povesti, nu mi-a placut deloc, asa ca sa trecem direct la absolvire . Dupa absolvire am facut un mic road-trip in Portugalia de vreo luna… singur… doamne ce frica mi-a fost sa plec asa in necunoscut doar eu… cu pasaportul in mana si atat, dar pana la urma m-am descurcat si m-am intors acasa viu si nevatamat, si admis la Poli . Well… cred ca ajunge, probabil v-am plictisit de mult cu my boring life…

Fallow-up: in prezent, Alin-Andrei este student la Politehnica, facultatea IMST, anul IV si va trai fericit pana la adanci batraneti

The end